Preamărit fie Numele Tău, o, Doamne Dumnezeul meu, prin care pomii grădinii Revelaţiei Tale au fost înveşmântaţi cu verdeaţă şi au fost făcuţi să poarte roadele sfinţeniei în timpul acestei Primăveri, când dulcile arome ale favorurilor şi binecuvântărilor Tale au adiat asupra tuturor lucrurilor, şi le-au făcut să zămislească tot ceea ce a fost dinainte orânduit pentru ele în Împărăţia poruncii Tale irevocabile şi în Cerul scopului Tău de neschimbat. Te implor chiar prin acest Nume să nu îngădui să fiu ţinut departe de curtea sfinţeniei Tale, nici lipsit de sanctuarul cel înălţat al unităţii şi unicităţii Tale.
Aprinde-mi, atunci, în piept, o, Dumnezeul meu, focul iubirii Tale, ca flacăra lui să mistuie orice altceva în afară de pomenirea Ta de către mine, ca până şi cea din urmă dorinţă ticăloasă să piară în mine şi ca nimic să nu mai rămână în afară de preamărirea Fiinţei Tale transcendente şi atotslăvite. Aceasta este aspiraţia mea cea mai înaltă, dorinţa mea cea mai fierbinte, o, Tu Care cârmuieşti toate lucrurile şi în a Cărui mână se află împărăţia întregii creaţii. Cu adevărat, Tu faci ceea ce doreşti. Nu se află alt Dumnezeu afară de Tine, Cel Atotputernic, Cel Atotslăvit, Cel ce veşnic Iartă.