Studiaţi Tableta Marinarului Sfânt ca să puteţi afla adevărul, şi luaţi seama că Frumuseţea Binecuvântată a prezis în întregime evenimentele viitoare. Fie ca cei ce înţeleg să ia aminte!
‘Abdu’l-Bahá
El este Cel Milostiv, Cel Multiubit!
O, Sfinte Marinar!
Condu-ţi arca eternităţii, astfel încât să apară în faţa Adunării Cereşti,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Las-o la apă pe marea cea străveche în Numele Său, Cel Minunat!
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Şi întru Numele lui Dumnezeu, Cel Preaînalt, lasă să intre spiritele îngereşti.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Dezleag-o apoi, ca să poată naviga pe oceanul de slavă.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Poate astfel cei ce sălăşluiesc înăuntru vor ajunge la adăposturile apropierii de pe tărâmul etern.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Odată ajuns pe ţărmul sfânt, pe malul mărilor purpurii,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Îndeamnă-i să păşească înainte şi să atingă acest loc eteric şi nevăzut.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Locul în care, Domnul a apărut înlăuntrul acestui arbore fără de moarte, în Flacăra propriei Sale Frumuseţi;
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Unde întrupările Cauzei Sale s-au curăţat de egoism şi patimi;
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
În jurul căruia Slava lui Moise se roteşte cu oştirile nepieritoare;
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Unde Mâna lui Dumnezeu a ieşit la iveală din sânul Său de Măreţie;
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Unde corabia Cauzei Sale a încremenit, deşi locuitorilor ei li s-au făcut cunoscute toate însuşirile divine.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
O, Marinare! Învaţă-i pe cei ce se află în arcă despre lucrurile pe care ţi le-am dezvăluit din spatele vălului mistic,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Pentru ca ei să nu mai zăbovească în locul cel sacru şi imaculat,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Ci să se avânte pe aripile spiritului, spre acel rang ridicat de Dumnezeu deasupra oricărei pomeniri în lumile de jos,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Să poată străbate văzduhul asemenea păsărilor alese de pe tărâmul veşnicei reuniuni.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Să poată cunoaşte tainele ascunse în Mările de lumină.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Ei au trecut dincolo de limitările lumeşti şi au atins unitatea divină, centrul călăuzirii cereşti.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Au dorit să se înalţe până la acel rang pe care Dumnezeu l-a poruncit deasupra rangului lor.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Iar atunci meteorul arzător i-a azvârlit dintre cei ce sălăşluiesc în Împărăţia Prezenţei Sale
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Şi ei au auzit Vocea Măreţiei ridicându-se din spatele pavilionului nevăzut, pe Înălţimile de Slavă:
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
„O, îngeri păzitori! Întoarceţi-i în sălaşul lor din lumea de jos,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Întrucât ei au plănuit să se înalţe la acea sferă pe care aripile porumbiţei celeste n-au atins-o vreodată;
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Iar atunci corabia închipuirii a încremenit, iar minţile celor care înţeleg nu pot să pătrundă.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
De îndată, fecioara raiului a privit afară din odaia ei preaînălţată,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Şi a făcut semn cu sprânceana către Adunarea Cerească,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Inundând cerul şi pământul cu lumina chipului ei,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Iar pe când strălucirea frumuseţii sale lumina peste popoarele ţărânii,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Toate făpturile au fost cutremurate în mormintele lor.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Apoi ea a înălţat chemarea pe care nici o ureche n-o mai auzise, în tot cuprinsul veşniciei,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Şi astfel a grăit: „Pe Dumnezeu! Cel a cărui inimă nu a păstrat parfumul iubirii pentru solemnul şi slăvitul Tânăr Arab,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Nu-i chip să se ridice la gloria celor mai înalte ceruri.”
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
De îndată ceru să i se înfăţişeze una dintre slujitoarele sale
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Şi-i porunci: „Coboară în spaţiul dintre castelele veşniciei,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Şi apleacă-te asupra a ceea ce au tăinuit în adâncul inimilor lor.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
De-ar fi să poţi inspira parfumul din veşmântul Tânărului care a fost ascuns în tabernacolul de lumină din pricina a ceea ce a înfăptuit mâna celui necurat,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Înalţă un strigăt lăuntric, pentru ca toţi locuitorii încăperilor din Paradis, ce întruchipează eterna bogăţie, să poată auzi şi înţelege;
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Ca să poată coborî cu toţii din încăperile lor veşnice şi să se cutremure,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Şi sărută-le mâinile şi picioarele pentru că s-au înălţat pe culmile fidelităţii
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Poate vor găsi printre veşmintele lor parfumul Celui Iubit.”
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
După care chipul domnişoarei multiubite a strălucit deasupra încăperilor celeste asemenea luminii care a radiat de pe faţa Tânărului, deasupra templului Său pieritor,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Ea coborî apoi, atât de împodobită încât lumină cerurile şi tot ce se află înlăuntrul lor.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Se undui şi parfumă toate lucrurile din ţinuturile sfinţeniei şi măririi.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Ajunsă în acel loc, în însăşi inima creaţiei, se ridică în toată splendoarea
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Şi într-un răstimp ce nu cunoaşte nici început nici sfârşit, căută să inspire parfumul lor.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
La ei ea nu găsise ceea ce dorea, şi acest fapt este, într-adevăr, doar una dintre minunatele Lui povestiri.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Atunci ea strigă tare, gemu şi porni înapoi spre sălaşul ei din castelul sublim,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Iar apoi dădu glas unui cuvânt mistic, şoptit în taină de limba ei dulce ca mierea,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Şi rosti chemarea în mijlocul Adunării Cereşti şi a nemuritoarelor fecioare ale raiului:
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
„Pe Dumnezeu! N-am simţit adierea Fidelităţii la aceşti pretendenţi trândavi!
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Pe Dumnezeu! Tânărul a rămas singur şi părăsit în ţara surghiunului, în mâinile necuratului.”
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Atunci ea înălţă un strigăt lăuntric, ce făcu toată Adunarea Cerească să se cutremure şi să plângă,
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Iar apoi căzu cu faţa în ţărână şi îşi dădu duhul.
Pesemne a fost chemată, şi ea dădu ascultare Celui Care a îndemnat-o pe Tărâmul de Sus.
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Slăvit fie Cel care a creat-o din esenţa iubirii, în inima preaînaltului Său paradis!
Slăvit fie Stăpânul meu, Cel Atotglorios!
Fecioarele cerului s-au grăbit să iasă din încăperile lor, fecioare ale căror chipuri nici unul dintre locuitorii celor mai înalte ceruri nu le mai priviseră.
Slăvit fie Stăpânul nostru, Cel Preaînalt!
S-au adunat cu toate în jurul ei, şi vai! găsiră trupul ei căzut în ţărână;
Slăvit fie Stăpânul nostru, Cel Preaînalt!
Şi de cum o priviră, înţeleseseră un cuvânt din povestea spusă de Tânăr; şi-au descoperit capetele, şi-au sfâşiat veşmintele, s-au lovit peste feţe; şi-au uitat bucuria, au vărsat lacrimi şi şi-au lovit obrajii cu palmele, iar aceasta este, pe drept, una dintre durerile misterioase şi cumplite.
Slăvit fie Stăpânul nostru, Cel Preaînalt!