Currently reading prayer in Română. Return to 日本語.

Slăvit fie numele Tău, o, Doamne Dumnezeul meu! Te implor prin puterea Ta care a cuprins toate lucrurile create, şi prin suveranitatea Ta care a transcens întreaga creaţie, şi prin Cuvântul Tău care a fost ascuns în înţelepciunea Ta şi prin care ai creat cerul şi pământul, să ne ajuţi să fim statornici în iubirea noastră pentru Tine şi în supunerea faţă de plăcerea Ta, să ne aţintim privirea asupra feţei Tale şi să preamărim slava Ta. Dă-ne, atunci, puterea, o, Dumnezeul meu, de a răspândi în depărtare semnele Tale printre făpturile Tale, şi de a păzi Credinţa pe tărâmul Tău. Tu ai existat din veşnicie independent de pomenirea oricăreia dintre făpturile Tale şi vei rămâne în vecii vecilor aşa cum ai fost.

În Tine mi-am pus întreaga încredere, către Tine mi-am întors faţa, de funia providenţei Tale iubitoare m-am agăţat şi către umbrarul milostivirii Tale m-am grăbit. Nu mă alunga de la uşa Ta ca pe unul dezamăgit, o, Dumnezeul meu şi nu îndepărta de mine bunăvoinţa Ta, căci numai pe Tine Te caut. Nu se află alt Dumnezeu afară de Tine, Cel ce veşnic Iartă, Cel Preamărinimos.

Lauda fie cu Tine, o, Tu Care eşti Preaiubitul celor care Te-au recunoscut!

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app