O, Doamne neasemuit! Fii adăpost pentru acest biet copil şi un Stăpân bun şi iertător pentru acest suflet păcătos şi nefericit. O, Doamne! Deşi suntem doar plante neînsemnate, totuşi aparţinem grădinii Tale de trandafiri. Deşi suntem doar vlăstare fără frunze sau flori, totuşi aparţinem livezii Tale. Hrăneşte deci această plantă prin revărsările norilor blândei tale milostiviri şi înviorează şi animă acest vlăstar prin adierea înviorătoare a primăverii Tale spirituale. Îngăduie-i să devină atent, nobil şi plin de discernământ şi fă să poată atinge viaţa veşnică şi să sălăşluiască în Împărăţia Ta pentru vecie.