Currently reading prayer in Română. Return to 日本語.

O, Doamne Dumnezeul meu! Tu mă vezi vrăjit şi atras către împărăţia Ta glorioasă, cuprins de focul iubirii Tale în mijlocul oamenilor, un vestitor al Împărăţiei Tale în aceste ţinuturi vaste, despărţit de tot în afară de Tine, bizuindu-mă pe Tine, lepădându-mă de tihnă şi confort, departe de căminul meu natal, un rătăcitor în aceste ţinuturi, un străin căzut la pâmănt, umil înaintea Pragului Tău sfânt, supus înaintea raiului gloriei Tale omnipotente, implorându-Te în adâncul nopţii şi la revărsatul zorilor, implorându-Te şi invocându-Te dimineaţa şi pe înserat, să mă ajuţi cu bunăvoinţă să slujesc Cauza Ta şi să-ţi preamăresc Cuvântul la răsărit şi la apus.

O, Doamne! Întăreşte-mă, îngăduie-mi să Te slujesc cu cea mai mare strădanie şi nu mă părăsi mie însumi, singur şi neajutorat în aceste ţinuturi.

O, Doamne! Îngăduie-mi comuniunea cu Tine în singurătatea mea şi fii însoţitorul meu în aceste ţinuturi îndepărtate.

Cu adevărat, Tu eşti Cel Ce confirmă pe cine doreşte, şi cu adevărat, Tu eşti Cel Atotputernic, Cel Omnipotent.

‘Abdu’l-Bahá

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app