Currently reading prayer in Română. Return to 日本語.

O, Doamne! O, Doamne! Iată o pasăre cu aripile frânte al cărei zbor a încetinit; ajut-o să se înalţe spre culmile prosperităţii şi ale mântuirii, ca să-şi poată urma drumul, cu cea mai deplină bucurie şi cea mai mare fericire, prin spaţiile nesfârşite, iar cântu-i întru slăvirea Numelui Tău Suprem să se reverse asupra tuturor regiunilor lumii şi să înveselească auzurile prin chemarea sa şi să lumineze ochii care recunosc semnele călăuzirii.

O, Doamne! Sunt umil şi singur. Nu am pe nimeni ca să mă sprijine decât pe Tine, nici un ajutor decât pe al Tău, nici un consolator decât pe Tine. Confirmă-mă în slujba Ta, ajută-mă cu cohorta îngerilor Tăi, fă să fiu biruitor în propăvăduirea Cuvântului Tău şi îngăduie-mi să-ţi răspândesc înţelepciunea printre făpturile Tale. Cu adevărat, Tu eşti păzitorul celor săraci şi apărătorul celor umili şi, cu adevărat, Tu eşti Cel Puternic, Cel Tare, Cel Neconstrâns.

‘Abdu’l-Bahá

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app