Currently reading prayer in Română. Return to Français.

Dumnezeu este Cel care aude rugăciunea şi răspunde rugăciunii! Pe slava Ta, o, Preaiubitule, Tu dătătorule de lumină lumii! Flăcările despărţirii de Tine m-au mistuit şi îndărătnicia mea a topit inima din mine. Te rog, întru Cel Mai Mare Nume al Tău, o, Tu Dorinţa lumii şi Preaiubitul omenirii, să îngădui ca adierea inspiraţiei Tale să poată susţine sufletul meu, ca vocea Ta minunată să poată ajunge la urechea mea, ca ochii mei să poată privi semnele Tale şi lumina Ta, aşa cum este revelată în manifestările numelor şi atributelor Tale, o, Tu în a cărui mână se află toate lucrurile!

Tu vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, lacrimile celor privilegiaţi de Tine, vărsate din cauza despărţirii lor de Tine şi temerile celor ce-ţi sunt devotaţi în depărtarea lor de Curtea Ta Sfântă. Pe puterea Ta ce stăpâneşte toate lucrurile văzute şi nevăzute! Se cuvine celor iubiţi de Tine să verse lacrimi de sânge pentru ceea ce s-a abătut asupra credincioşilor din partea celor răi şi a asupritorilor de pe pământ. Tu priveşti, o, Dumnezeul meu, cum necredincioşii au cuprins oraşele şi tărâmurile Tale! Te rog întru Mesagerii Tăi şi aleşii Tăi şi pe Cel prin care stindardul unităţii Tale divine a fost înfipt în mijlocul slujitorilor Tăi, să-i aperi prin mărinimia Ta. Tu eşti, cu adevărat, Cel Îngăduitor, Cel Atotmărinimos.

Şi din nou, Te rog prin dulcile revărsări ale harului Tău şi valurile oceanului favorii Tale, să hărăzeşti sfinţilor Tăi ceea ce le va alina ochii şi le va mângâia inimile. Doamne! Tu-l vezi pe cel ce îngenunchiază năzuind să se ridice şi să Te slujească, pe cel mort cerând viaţă veşnică de la oceanul favorii Tale şi plin de dor să se înalţe în zbor în cerurile bogăţiei Tale, străinul tânjind după căminul său de slavă sub bolta harului Tău, căutătorul grăbind prin milostivirea Ta la uşa mărinimiei Tale, păcătosul întorcându-se către oceanul iertării şi îngăduinţei Tale.

Pe suveranitatea Ta, o, Tu care eşti glorificat în inimile oamenilor! M-am întors spre Tine, uitând propria mea voinţă şi dorinţă, ca sfânta Ta vrere şi plăcere să poată cârmui în mine şi să mă călăuzească potrivit cu ceea ce pana veşnicei Tale porunci a hărăzit pentru mine. Acest slujitor, o, Doamne, deşi neajutorat se întoarce spre Astrul Puterii Tale, deşi înjosit grăbeşte spre Aurora Gloriei, deşi nevoiaş este plin de dor pentru Oceanul Bunăvoinţei Tale. Te implor, prin favoarea şi mărinimia Ta, nu-l alunga de la Tine.

Tu eşti cu adevărat Cel Tare, Cel Îngăduitor, Cel Plin de Compasiune.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
translations
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app