Currently reading prayer in Română. Return to Français.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe Semnul Tău cel puternic şi întru revelaţia Harului Tău între oameni, să nu mă alungi de la poarta cetăţii prezenţei Tale şi să nu dezamăgeşti speranţele ce mi le-am pus în manifestările harului Tău printre făpturile Tale. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe Vocea Ta cea mai dulce şi întru Cuvântul Tău cel mai înălţat, să mă aduci mereu mai aproape de pragul uşii Tale şi să nu îngădui să fiu îndepărtat de umbra milostivirii Tale şi de bolta mărinimiei Tale. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe splendoarea frunţii Tale luminoase şi strălucirea luminii chipului Tău care radiază dinspre orizontul cel mai înalt, să mă atragi prin mireasma straiului Tău şi să mă faci să beau din vinul ales al rostirii Tale. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe părul Tău ce-ţi trece peste faţă, aşa precum condeiul Tău cel preaînălţat se mişcă pe paginile Tabletelor Tale răspândind peste împărăţia creaţiei Tale parfumul de mosc al înţelesurilor ascunse, să mă ridici să slujesc Cauza Ta astfel încât să nu dau înapoi şi nici să nu fiu împiedicat de sugestiile celor ce s-au împotrivit semnelor Tale şi s-au întors de la faţa Ta. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe numele Tău pe care Tu l-ai făcut Regele Numelor, prin care toţi cei ce sunt în ceruri şi toţi cei de pe pământ au fost vrăjiţi de încântare, să-mi îngădui să privesc la Luceafărul Frumuseţii Tale şi să-mi dai din vinul rostirii Tale. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe Tabernacolul maiestăţii Tale situat deasupra celor mai semeţe piscuri şi pe Bolta Revelaţiei Tale de pe cele mai înalte culmi, să mă ajuţi cu bunăvoinţa Ta să fac ceea ce voinţa Ta a dorit şi scopul Tău a manifestat. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe Frumuseţea Ta care străluceşte deasupra orizontului veşniciei, o Frumuseţe în faţa căreia, deîndată ce se dezvăluie, împărăţia frumuseţii se prosternează în proslăvire preamărind-o în tonuri răsunătoare, să încuviinţezi ca eu să mor spre tot ceea ce am şi să trăiesc spre orice Îţi aparţine. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe Manifestarea Numelui Tău, Cel Preaiubit, prin care inimile celor care Te iubesc s-au mistuit şi sufletele tuturor celor care sălăşluiesc pe pământ s-au ridicat spre înalturi, să mă ajuţi să Te pomenesc între făpturile Tale şi să Te preamăresc în mijlocul poporului Tău. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe freamătul Lotusului Divin şi pe murmurul adierilor rostirii Tale în împărăţia numelor Tale, să mă îndepărtezi de tot ceea ce voinţa Ta detestă şi să mă apropii de rangul unde a răsărit Cel care este Aurora semnelor Tale. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Doamne, Dumnezeul meu, pe acea Literă pe care, de îndată ce a ieşit prin gura voinţei Tale, a făcut oceanele să-şi înalţe talazurile, vânturile să bată, roadele să fie dezvăluite, pomii să înflorească, toate urmele trecute să se risipească, toate vălurile să fie sfâşiate şi pe cei care Îţi sunt devotaţi să se grăbească spre lumina chipului Domnului Lor, Cel Neconstrâns, să-mi faci cunoscut ceea ce zace ascuns în comorile cunoaşterii Tale şi este tăinuit în tezaurele înţelepciunii Tale. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe focul iubirii Tale care a alungat somnul din ochii celor aleşi de Tine şi a celor iubiţi de Tine, şi întru pomenirea şi lauda lor de Tine la vremea zorilor, să mă numeri printre cei care au atins ceea ce Tu ai pogorât în Cartea Ta şi ai manifestat prin voinţa Ta. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe lumina chipului Tău ce i-a îndemnat pe cei ce sunt aproape de Tine să întâmpine săgeţile poruncii Tale şi pe cei care Îţi sunt devotaţi să înfrunte săbiile vrăjmaşilor Tăi în calea Ta, să aşterni pentru mine cu Pana Ta cea înălţată, ceea ce ai aşternut pentru cei în care Te încrezi şi pentru aleşii Tăi. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Te implor, o, Dumnezeul meu, pe Numele Tău prin care Te-ai grăbit la chemarea adoratorilor Tăi, la suspinele celor ce năzuiesc spre Tine, la ţipătul celor care se bucură de apropierea de Tine, la gemetele celor care Îţi sunt devotaţi şi prin care ai îndeplinit dorinţele celor care şi-au pus speranţele în Tine şi le-ai îngăduit îndeplinirea dorinţelor lor, prin harul şi favorurile Tale, şi întru Numele Tău prin care oceanul iertării şi-a înălţat talazurile înaintea feţei Tale, şi norii generozităţii Tale s-au scuturat asupra slujitorilor Tăi, să aşterni pentru oricine s-a întors spre Tine şi a respectat postul orânduit de Tine, răsplata hotărâtă pentru cei care nu vorbesc decât la porunca Ta, şi care au părăsit tot ce au avut în calea Ta şi din iubire pentru Tine.

Te implor, o, Dumnezeul meu, întru Tine Însuţi şi pe semnele Tale, pe dovezile Tale limpezi, pe lumina strălucitoare a Aurorei Frumuseţii Tale şi pe Ramurile Tale, să ştergi greşelile celor ce s-au ţinut strâns de legile Tale şi au respectat ceea ce le-ai poruncit în Cartea Ta. Tu mă vezi, o, Doamne, Dumnezeul meu, ţinându-mă de Numele Tău, Cel Mai Sfânt, Cel Mai Luminos, Cel Mai Puternic, Cel Măreţ, Cel Înălţat, Cel Glorios şi agăţându-mă de poala veşmântului de care s-au agăţat toţi în lumea aceasta şi ce va să vie.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app