Currently reading prayer in Română. Return to Русский.

El este Cel Tare, Cel ce Iartă, Cel Milostiv!

O, Doamne Dumnezeul meu! Tu îi vezi pe slujitorii Tăi în abisul pieirii şi al erorii; unde e lumina călăuzirii Tale divine, o, Tu Dorinţă a lumii? Tu cunoşti neajutorarea şi slăbiciunea lor; unde e puterea Ta, o, Tu în a Cărui mână sunt puterile cerului şi ale pământului?

Te rog, o, Doamne Dumnezeul meu, întru splendoarea luminilor bunătăţii Tale duioase, întru valurile oceanului cunoaşterii şi înţelepciunii Tale şi întru Cuvântul Tău prin care ai guvernat oamenii din stăpânirea Ta, să îngădui să pot fi unul dintre cei ce s-au supus poruncii Tale din Cartea Ta. Şi orânduieşte pentru mine ceea ce ai orânduit pentru cei în care ai crezut, ce au sorbit vinul inspiraţiei divine din potirul mărinimiei Tale şi s-au grăbit să facă placul Tău şi să respecte Legământul şi Testamentul Tău. Tu ai puterea de a face precum doreşti. Nu se află alt Dumnezeu afară de Tine, Cel Atotştiutor, Cel Atotînţelept.

Hărăzeşte-mi, prin dărnicia Ta, ceea ce-mi îngăduie să prosper în această lume şi în cea viitoare şi mă va apropia de Tine, o, Tu Care eşti Stăpânul tuturor oamenilor. Nu există alt Dumnezeu afară de Tine, Cel Unic, Cel Tare, Cel Slăvit.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app