Currently reading prayer in Română. Return to Polski.

Îţi aduc laudă Ţie, o, Dumnezeul meu, că m-ai trezit din somnul meu şi m-ai scos la iveală după absenţa mea, şi m-ai ridicat din adormirea mea. M-am trezit în această dimineaţă cu faţa îndreptată către splendorile Luceafărului Revelaţiei Tale, prin care cerurile puterii şi maiestăţii Tale au fost luminate, adeverind semnele Tale, crezând în Cartea Ta şi ţinându-mă strâns de funia Ta.

Te implor, prin forţa voinţei Tale şi puterea biruitoare a ţelului Tău, să faci din ceea ce mi-ai revelat în somnul meu temelia cea mai sigură pentru palatele iubirii Tale, care se află în inimile celor iubiţi de Tine, şi mijlocul cel mai bun pentru revelarea dovezilor harului Tău şi a bunătăţii Tale duioase.

Hărăzeşte-mi, prin Pana Ta cea preaînălţată, o, Domnul meu, binele acestei lumi şi a celei următoare. Mărturisesc că în mâna Ta se află frâiele tuturor lucrurilor. Tu le schimbi după cum ţi-e placul. Nu este alt Dumnezeu afară de Tine, Cel Tare, Cel Plin de Credinţă.

Tu eşti Cel Care prin porunca Sa schimbă înjosirea în glorie şi slăbiciunea în putere, neputinţa în tărie, teama în linişte şi îndoiala în certitudine. Nu se află alt Dumnezeu afară de Tine, Cel Tare, Cel Binefăcător.

Tu nu-l dezamăgeşti pe cel ce Te-a căutat, nici nu-l îndepărtezi de Tine pe cel care Te-a dorit. Hărăzeşte-mi ceea ce se cuvine din cerul generozităţii Tale, şi din oceanul dărniciei Tale. Tu eşti, cu adevărat, Cel Tare, Cel Preaputernic.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app