Currently reading prayer in Română. Return to Gourmanché.

Slăvit fii Tu, o, Doamne, Dumnezeul meu!

Te implor, prin Numele Tău Cel Mai Mare, prin care i-ai răscolit pe slujitorii Tăi şi ţi-ai înălţat oraşele, şi prin titlurile Tale măreţe şi atributele Tale auguste, să asişti poporul Tău să se întoarcă în direcţia darurilor Tale nenumărate, şi să-şi întoarcă feţele către Tabernacolul înţelepciunii Tale. Vindecă Tu bolile ce au asaltat sufletele din toate părţile şi le-au împiedicat să-şi îndrepte privirile către Paradisul ce se întinde la adăpostul Numelui Tău adumbritor, pe care l-ai orânduit să fie Regele tuturor numelor către toţi cei ce sunt în cer şi toţi cei ce sunt pe pământ. Tu ai puterea de a face ceea ce Îţi place. În mâinile Tale este imperiul tuturor numelor. Nu este alt Dumnezeu afară de Tine, Cel Tare, Cel Înţelept.

Sunt o biată făptură, o, Stăpânul meu; m-am agăţat de poala bogăţiilor Tale. Sunt greu bolnav; m-am ţinut strâns de funia vindecării Tale. Eliberează-mă de relele ce m-au înconjurat, şi spală-mă cu apele bunăvoinţei şi milostivirii Tale, şi împodobeşte-mă cu veşmântul unui caracter moral prin iertarea şi mărinimia Ta. Aţinteşte-mi deci ochii asupra Ta şi curăţă-mă de orice ataşament în afară de Tine. Ajută-mă să fac ceea ce Tu doreşti şi să împlinesc ceea ce ţie îţi place.

Tu eşti, cu adevărat, Stăpânul acestei vieţi şi a celei următoare. Tu eşti, cu adevărat, Cel ce Veşnic Iartă, Cel Preamilostiv.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app