Currently reading prayer in Română. Return to Nederlands.

Îngăduie, o, Dumnezeul meu, să mă apropii de Tine, şi să sălăşluiesc înlăuntrul hotarelor curţii Tale, căci depărtarea de Tine aproape că m-a mistuit. Fă să mă odihnesc la umbra aripilor harului Tău, căci flacăra separării de Tine a topit inima din mine. Du-mă mai aproape de râul care e viaţă cu adevărat, căci sufletul meu arde de sete în căutarea sa neîncetată de Tine. Suspinele mele, o, Dumnezeul meu, proclamă amărăciunea suferinţei mele şi lacrimile pe care le vărs adeveresc iubirea mea pentru Tine.

Te implor, întru lauda cu care Te preaslăveşti pe Tine Însuţi şi întru gloria cu care Tu glorifici propria Ta Esenţă să îngădui să putem fi socotiţi printre cei care Te-au recunoscut şi Ţi-au adeverit suveranitatea în vremea zilelor Tale. Ajută-ne să sorbim, o, Dumnezeul meu, din palmele milostivirii Tale, apele vii ale bunătăţii Tale duioase, ca să putem uita întru totul de orice alt lucru în afară de Tine şi să ne ocupăm numai cu Tine. Tu ai puterea de a face ceea ce voieşti. Nu se află alt Dumnezeu afară de Tine, Cel Tare, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător.

Preamărit fie Numele Tău, al Tău care eşti Regele regilor!

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
translations
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app