Currently reading prayer in Română. Return to Kiribati.

Această rugăciune se foloseşte pentru bahá’íi care au împlinit vârsta de cincisprezece ani. „Este singura rugăciune obligatorie Bahá’í care se recită în comun; trebuie recitată de un singur credincios, în timp ce toţi cei prezenţi stau în picioare. Nu e nevoie să se întoarcă spre Qiblih în timp ce recită această rugăciune.”

Bahá’u’lláh, Kitáb-i-Aqdas

O, Dumnezeul meu! Acesta este slujitorul Tău şi fiul slujitorului Tău care a crezut în Tine şi în semnele Tale, şi şi-a îndreptat faţa spre Tine, complet detaşat de toate în afară de Tine. Tu eşti, cu adevărat, dintre cei ce arată milă cel mai milostiv.

Poartă-te cu el, o, Tu, Care ierţi păcatele oamenilor şi le ascunzi greşelile, aşa cum se cuvine cerului dărniciei Tale şi oceanului harului Tău. Conferă-i primirea în cadrul milostivirii Tale transcendente ce a existat înaintea întemeierii pământului şi a cerului. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Cel în Veci Iertător, Cel Mai Generos.

După care, să repete de şase ori salutul „Alláh-u-Abhá”, şi să repete de nouăsprezece ori fiecare din versetele următoare:

Noi toţi, cu adevărat, Îl slăvim pe Dumnezeu.

Noi toţi, cu adevărat, ne plecăm în faţa lui Dumnezeu.

Noi toţi, cu adevărat, Îi suntem devotaţi lui Dumnezeu.

Noi toţi, cu adevărat, Îi aducem laude lui Dumnezeu.

Noi toţi, cu adevărat, Îi aducem mulţumiri lui Dumnezeu.

Noi toţi, cu adevãrat, suntem răbdători în Dumnezeu.

(Dacă cel defunct este o femeie, să spună: Aceasta este servitoarea Ta şi fiica servitoarei Tale etc.)

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app