Currently reading prayer in Română. Return to Español.

Rugăciunea Obligatorie Lungă

A FI RECITATĂ O DATĂ ÎN INTERVALUL DE DOUĂZECI ŞI PATRU DE ORE

Cel care doreşte să recite această rugăciune, să se ridice în picioare şi să se întoarcă spre Dumnezeu şi, în timp ce stă pe locul său, să privească la dreapta şi la stânga, ca şi cum ar aştepta mila Domnului său, Cel Mai Milostiv, Cel Plin de Compasiune. După care, să spună:

O, Tu, care eşti Domnul tuturor numelor şi Făuritorul cerurilor! Te rog fierbinte pe cei care sunt Zorile Esenţei Tale invizibile, Cea Mai Înălţată, Cea Atotglorioasă, să faci din rugăciunea mea un foc care să mistuie vălurile ce m-au despărţit de frumuseţea Ta, şi o lumină care să mă conducă spre oceanul Prezenţei Tale.

După care, să-şi ridice mâinile în implorare spre Dumnezeu - binecuvântat şi înălţat fie El - şi să spună:

O, Tu, dorinţa lumii şi Iubitul naţiunilor! Mă vezi întorcându-mă spre Tine, eliberat de orice ataşament în afară de Tine şi agăţându-mă de frânghia Ta, prin mişcarea căreia a fost stârnită întreaga creaţie. Eu sunt slujitorul Tău, o, Domnul meu, şi fiul slujitorului Tău. Iată-mă gata să împlinesc voinţa Ta şi dorinţa Ta, şi nedorind nimic altceva decât bunul Tău plac. Te implor pe Oceanul milei Tale şi pe Luceafărul harului Tău să faci cu slujitorul Tău ceea ce doreşti şi Îţi este pe plac. Pe puterea Ta care este cu mult mai presus de orice pomenire şi laudă! Orice este revelat de Tine este dorinţa inimii mele şi ceea ce este iubit de sufletul meu. O, Dumnezeule, Dumnezeul meu! Nu te uita la speranţele şi faptele mele, ci mai degrabă uită-Te la voinţa Ta care a cuprins cerurile şi pământul. Pe Numele Tău Cel Mai Măreţ, o, Tu, Domn al tuturor naţiunilor! N-am dorit decât ceea ce Tu ai dorit, şi nu iubesc decât ceea ce Tu iubeşti.

După care, să îngenuncheze şi, plecându-şi fruntea la pământ, să spună:

Înălţat eşti Tu mai presus de descrierea oricui în afară de a Ta Însăţi, şi de înţelegerea oricui în afară de Tine.

După care, să se ridice în picioare şi să spună:

Fă din rugăciunea mea, o, Domnul meu, o fântână de ape vii prin care să pot trăi atât cât va dura suveranitatea Ta, şi să Te pot pomeni în fiecare lume dintre lumile Tale.

Să-şi ridice din nou mâinile în implorare şi să spună:

O, Tu, de a Cărui despărţire s-au mistuit inimile şi sufletele, şi prin focul iubirii Căruia a fost aprinsă întreaga lume! Te implor pe Numele Tău prin care ai supus întreaga creaţie, să nu ţii departe de mine ceea ce este cu Tine, O, Tu, Care domneşti peste toţi oamenii! Tu vezi, o, Domnul meu, pe acest străin grăbindu-se spre căminul său cel mai înălţat de sub bolta maiestăţii Tale şi din preajma milei Tale; şi pe acest păcătos căutând oceanul iertării Tale; şi pe acest neînsemnat, curtea gloriei Tale; şi pe această biată făptură, orientul bogăţiei Tale. A Ta este autoritatea de a porunci orice Tu voieşti. Aduc mărturie că trebuie să fii lăudat în faptele Tale, şi să fii ascultat în poruncile Tale, şi să rămâi neconstrâns în comanda Ta.

După care, să-şi ridice mâinile şi să repete de trei ori Cel Mai Mare Nume. După care, să se aplece cu mâinile odihnindu-i-se pe genunchi în faţa lui Dumnezeu - binecuvântat şi înălţat fie El - şi să spună:

Tu vezi, o, Dumnezeul meu, cum spiritul meu a fost stârnit în întreaga sa fiinţă, în năzuinţa de a Te slăvi, şi în dorinţa arzătoare de a Te pomeni şi a Te preamări; cum a adeverit ceea ce Limba Poruncii Tale a adeverit în împărăţia rostirii Tale şi în cerul cunoaşterii Tale. Iubesc ca în această stare de spirit, o, Domnul meu, să-ţi cer cu stăruinţă tot ce este cu Tine, ca să-mi pot demonstra sărăcia, şi să pot mări dărnicia Ta şi bogăţiile Tale, să-mi pot declara neputinţa, şi să pot manifesta forţa Ta şi puterea Ta.

După care, stând drept, să-şi ridice de două ori mâinile în implorare şi să spună:

Nu există alt Dumnezeu înafară de Tine, Cel Atotputernic, Cel Atotdarnic. Nu există alt Dumnezeu înafară de Tine, Orânduitorul, atât la început cât şi la sfârşit. O, Dumnezeule, Dumnezeul meu! Iertarea Ta m-a îmbărbătat, şi mila Ta m-a întărit, iar chemarea Ta m-a deşteptat, şi harul Tău m-a ridicat şi m-a călăuzit către Tine. Cine, altfel, sunt eu ca să îndrăznesc să stau la poarta cetăţii apropierii de Tine, sau să-mi îndrept faţa spre luminile ce strălucesc din cerul voinţei Tale? Tu vezi, o, Domnul meu, pe această jalnică faptură bătând la uşa harului Tău, şi pe acest suflet vremelnic căutând râul de viaţă veşnică din mâinile dărniciei Tale. A Ta este porunca în toate timpurile, o, Tu, Care eşti Domnul tuturor numelor; şi a mea este resemnarea şi supunerea de bună voie la voinţa Ta, o, Creator al cerurilor!

După care, să-şi ridice mâinile de trei ori şi să spună:

Mai Măreţ este Dumnezeu decât toţi cei măreţi!

După care, să îngenuncheze şi, plecându-şi fruntea la pământ, să spună:

Prea înalt eşti Tu pentru ca lauda celor ce-Ţi sunt aproape să se înalţe spre cerul apropierii de Tine, sau pentru ca păsările inimilor celor ce-Ţi sunt devotaţi să ajungă la pragul porţii Tale. Adeveresc că ai fost sanctificat mai presus de toate atributele şi sfânt mai presus de toate numele. Niciun Dumnezeu nu există înafară de Tine, Cel Mai Înălţat, Cel Atotglorios.

După care, să se aşeze şi să spună:

Adeveresc spre ceea ce au adeverit toate lucrurile create, şi Adunarea din înalturi, şi locuitorii Paradisului atotpreaînalt, şi dincolo de acestea însăşi Limba Grandorii de la Orizontul atotglorios, că Tu eşti Dumnezeu, că nu există alt Dumnezeu înafară de Tine, şi că Cel Care a fost manifestat este Taina Ascunsă, Simbolul Preţuit, prin care literele F şi I (Fii) au fost unite şi legate între ele. Adeveresc că El este Acela al Cărui nume a fost aşternut de Pana Celui Mai Înalt, şi Care a fost pomenit în Cărţile lui Dumnezeu, Domnul Tronului din înalturi şi al pământului de dedesubt.

După care, să stea în picioare drept şi să spună:

O, Domn a tot ce este fiinţă şi Posesor al tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile! Tu îmi vezi lacrimile şi suspinele, şi-mi auzi gemetele, şi plânsetele, şi lamentările inimii mele. Pe puterea Ta! Greşelile mele m-au împiedicat să mă apropii de Tine; şi păcatele mele m-au ţinut departe de curtea sfinţeniei Tale. Dragostea Ta, o, Domnul meu, m-a îmbogăţit, iar despărţirea de Tine m-a nimicit, şi depărtarea de Tine m-a mistuit. Te implor pe urmele paşilor Tăi în acest pustiu, şi pe cuvintele ,,Iată-Mă. Iată-Mă.” pe care Aleşii Tăi le-au rostit în această imensitate, şi pe suflul Revelaţiei Tale, şi pe blândele adieri ale Zorilor Manifestării Tale, să porunceşti astfel încât să pot contempla frumuseţea Ta şi să urmez tot ce este cuprins în Cartea Ta.

După care, să repete Cel Mai Mare Nume de trei ori şi să se aplece cu mâinile odihnindu-i-se pe genunchi şi să spună:

Lauda fie cu Tine, o, Dumnezeul meu, că m-ai ajutat să te pomenesc şi să Te laud, şi mi L-ai făcut cunoscut pe Cel Ce este Aurora semnelor Tale, şi m-ai făcut să mă plec înaintea Domniei Tale, şi să mă smeresc în faţa Divinităţii Tale, şi să recunosc ceea ce a fost rostit de către Limba grandorii Tale.

După care, să se ridice şi să spună:

O, Dumnezeule, Dumnezeul meu! Spatele mi s-a încovoiat sub povara păcatelor mele, şi nesocotinţa mea m-a nimicit. Ori de câte ori cuget la faptele mele rele şi la bunăvoinţa Ta, inima mi se topeşte, şi sângele îmi fierbe în vine. Pe Frumuseţea Ta, o, tu Dorinţa lumii! Obrajii mi se împurpură să îmi ridic faţa spre Tine, şi mâinile mele rugătoare se ruşinează să se întindă spre cerul dărniciei Tale. Tu vezi, o, Dumnezeul meu, cum lacrimile mă împiedică să Te pomenesc şi să-Ţi preamăresc virtuţile, o, Tu, Domnul Tronului din înalturi şi al pământului de dedesubt! Te implor pe semnele Împărăţiei Tale şi tainele Stăpânirii Tale să faci cu cei iubiţi de Tine aşa cum se cuvine dărniciei Tale, o, Domn a tot ce este fiinţă, şi cum este demn de harul Tău, o, Rege al văzutelor şi al nevăzutelor!

După care, să repete Cel Mai Mare Nume de trei ori şi să îngenuncheze cu fruntea la pământ şi să spună:

Lauda fie cu Tine, o, Dumnezeul nostru, că ne-ai trimis ceea ce ne va apropia de Tine, şi ne-ai oferit fiecare lucru bun trimis de Tine în Cărţile Tale şi în Scripturile Tale. Te rugăm fierbinte, o, Domnul meu, ocroteşte-ne de oştirile iluziilor vane şi ale închipuirilor deşarte. Cu adevărat, Tu eşti Cel Puternic, Cel Atotcunoscător.

După care să-şi ridice capul şi să se aşeze şi să spună:

Adeveresc, o, Dumnezeul meu, spre ceea ce Aleşii Tăi au adeverit, şi recunosc ceea ce locuitorii Paradisului atotpreaînalt şi cei ce s-au rotit în jurul Tronului Tău puternic au recunoscut. Împărăţiile pământului şi ale cerului sunt ale Tale, o, Domn al lumilor!

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app