Currently reading prayer in Română. Return to English.

Lăudat fii Tu, o, Doamne Dumnezeul meu, Stăpânul meu! Tu auzi suspinele celor care, deşi năzuiesc să privească faţa Ta, sunt totuşi despărţiţi de Tine şi departe de curtea Ta. Tu adevereşti tânguirile celor ce Te-au recunoscut, din pricina pribegiei lor de lângă Tine şi a dorului lor de a Te întâlni. Te implor, întru acele inimi ce nu cuprind nimic în afară de comorile pomenirii şi laudei Tale, şi care proclamă doar dovezile măreţiei Tale şi mărturiile tăriei Tale, să acorzi slujitorilor Tăi care Te doresc puterea de a se apropia de locul revelaţiei splendorii gloriei Tale şi să-i ajuţi pe cei care şi-au pus speranţa în Tine să intre în tabernacolul bunăvoinţei şi milostivirii Tale transcendente.

Eu sunt despuiat, o, Dumnezeul meu! Înveşmântează-mă cu mantia blândelor Tale milostiviri. Sunt mistuit de sete; dă-mi să beau din oceanele favorii Tale pline de mărinimie. Sunt venetic; apropie-mă de izvorul darurilor Tale. Sunt bolnav; stropeşte-mă cu apele tămăduitoare ale harului Tău. Sunt captiv; eliberează-mă din robia mea prin puterea tăriei Tale şi prin forţa voinţei Tale, ca să mă pot înălţa în zbor pe aripile detaşării pe cele mai înalte culmi ale creaţiei Tale. Tu faci, cu adevărat, ceea ce alegi. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Ajutorul în Primejdie, Cel Atotslăvit, Cel Neconstrâns.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
translations
Currently reading prayer in Română.
This prayer is also available in:
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app