Currently reading prayer in Română. Return to English.

Slăvit fie Numele Tău, o, Doamne Dumnezeul meu! Eu sunt slujitorul Tău care s-a ţinut de funia blândelor Tale milostiviri şi s-a agăţat de poala mărinimiei Tale. Te implor întru numele Tău prin care ai supus toate lucrurile create, văzute şi nevăzute, şi prin care suflarea ce este viaţă cu adevărat, a adiat asupra întregii creaţii, să mă întăreşti prin puterea Ta ce a cuprins cerurile şi pământul, şi să mă fereşti de orice boală şi durere. Stau mărturie că Tu eşti Stăpânul tuturor numelor şi Rânduitorul a tot ceea ce-ţi este pe plac. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Cel Tare, Cel Atotştiutor, Cel Atotînţelept.

Hărăzeşte-mi, o, Domnul meu, ceea ce-mi va fi de folos în fiecare dintre lumile Tale. Dă-mi, atunci, ceea ce ai poruncit pentru cei aleşi între făpturile Tale, pe care nici osânda asupritorilor, nici zarva necredincioşilor, nici înstrăinarea celor ce s-au îndepărtat de Tine nu i-au împiedicat a se întoarce spre Tine.

Tu eşti, cu adevărat, prin puterea suveranităţii Tale, Ajutorul în Primejdie. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Cel Tare, Cel Preaputernic.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app