O, Tu, Dumnezeul meu, care-l călăuzeşti pe căutător la calea cea dreaptă, care-l eliberezi pe cel cu sufletul pierdut şi orb din pustiurile pierzaniei, o, Tu care acorzi celor sinceri mari daruri şi favoruri, care-l păzeşti pe cel speriat în refugiul Tău de neînvins, care răspunzi, din orizontul Tău cel preaînalt, strigătului celor care Te cheamă. Lăudat fii Tu, o, Domnul meu! Tu l-ai călăuzit pe cel rătăcit din moartea necredinţei; şi i-ai adus pe cei ce se apropie de Tine la capătul drumului lor; şi i-ai bucurat pe cei încredinţaţi dintre slujitorii Tăi împlinindu-le dorinţele lor cele mai dragi; şi ai deschis, din Împărăţia Ta de frumuseţe, înaintea feţelor celor ce tânjesc după Tine, porţile reuniunii şi i-ai salvat din focurile nevoilor şi pieirii - astfel încât ei s-au grăbit spre Tine şi au atins prezenţa Ta; şi au ajuns la uşa Ta primitoare; şi au primit o porţie îmbelşugată din darurile Tale.
O, Domnul meu, ei sunt însetaţi, ridică la buzele lor aprinse apele reunirii. O, Tu Cel Blând, o, Tu Cel ce Dăruieşti, Tu care le-ai liniştit durerea cu balsamul mărinimiei şi harului Tău şi le-ai vindecat suferinţele cu leacul suveran al compasiunii Tale. O, Doamne, fă ca paşii lor pe calea Ta cea dreaptă să fie fermi, lărgeşte pentru ei urechea acului şi îngăduie-le ca, înveşmântaţi în haine regale, să păşească în slavă în veci de veci.
Cu adevărat, Tu eşti Cel Generos, Cel ce veşnic Dăruieşte, Cel Preţios, Cel Preamărinimos. Nu există alt Dumnezeu afară de Tine, Cel Tare, Cel Puternic, Cel Înălţat, Cel Victorios.