From the Tablets of the Divine Plan
Currently reading prayer in Română. Return to English.

Tu mă vezi, o, Dumnezeul meu, plecat cu umilinţă, smerindu-mă înaintea poruncilor Tale, supunându-mă suveranităţii Tale, tremurând în faţa stăpânirii Tale, fugind de mânia Ta, implorând generozitatea Ta, bizuindu-mă pe iertarea Ta, tremurând de teama furiei Tale. Te implor cu inima vibrândă, cu ochii înlăcrimaţi şi cu sufletul plin de dor, şi în desăvârşită detaşare de toate lucrurile, să-i faci pe cei ce Te iubesc asemenea razelor de lumină scăldând tărâmurile Tale, şi să-i ajuţi pe slujitorii Tăi aleşi să-ţi preamărească Cuvântul, pentru ca feţele lor să poată deveni frumoase şi strălucitoare de splendoare, ca inimile lor să poată fi umplute de mistere, şi ca fiecare suflet să poată fi despovărat de păcat. Păzeşte-i atunci de agresor, de cel ce-a devenit un răufăcător neruşinat şi blasfemător.

Cu adevărat, cei ce Te iubesc sunt însetaţi, o, Domnul meu; călăuzeşte-i spre fântâna mărinimiei şi harului; cu adevărat, ei sunt flămânzi; pogoară asupra lor masa Ta cerească. Cu adevărat, ei sunt despuiaţi, înveşmântează-i cu veşmintele învăţăturii şi cunoaşterii.

Ei sunt eroi, o, Domnul meu, călăuzeşte-i pe câmpul de luptă. Ei sunt călăuze, fă-i să rostească argumente şi dovezi. Ei sunt slujitori sârguincioşi, fă-i să treacă roată cupa ce se revarsă de vinul certitudinii. O, Dumnezeul meu, fă-i păsărele ce ciripesc în grădini minunate, lei ce se pitesc în tufişuri, balene ce se avântă în adâncuri de nepătruns.

Cu adevărat, Tu eşti Cel cu har îmbelşugat. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Cel Tare, Cel Puternic, Cel Veşnic Dăruitor.

‘Abdu’l-Bahá

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
translations
Currently reading prayer in Română.
This prayer is also available in:
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app