Currently reading prayer in Română. Return to English.

Slavă Ţie, o, Dumnezeul meu! Dacă n-ar fi suferinţele îndurate în calea Ta, cum ar putea fi recunoscuţi adevăraţii Tăi îndrăgostiţi, şi dacă n-ar fi încercările susţinute din iubire pentru Tine, cum ar putea fi dezvăluit rangul celor ce tânjesc după Tine? Tăria Ta îmi stă mărturie! Însoţitoarele celor ce Te adoră sunt lacrimile pe care ei le varsă, şi alinătorii celor ce Te caută sunt gemetele lor, iar hrana celor ce se grăbesc să Te întâlnească sunt fărâmele inimilor lor zdrobite.

Cât de dulce este pentru mine gustul amărăciunii unei morţi suferite în calea Ta şi cât de preţioase, în aprecierea mea, sunt săgeţile vrăjmaşilor Tăi când sunt întâmpinate de dragul înălţării cuvântului Tău! Lasă-mă să sorb în Cauza Ta, o, Dumnezeul meu, orice Tu ai dorit, şi prin dragostea Ta coboară asupra mea tot ceea ce ai poruncit. Pe Slava Ta! Eu doresc numai ceea ce Tu doreşti şi îndrăgesc numai ceea ce Tu îndrăgeşti. În Tine am pus mereu întreaga mea încredere şi certitudine.

Ridică, Te implor, o, Dumnezeul meu, ca ajutoare pentru această Revelaţie, oameni ce vor fi socotiţi demni de numele şi suveranitatea Ta, ca ei să-şi poată aminti de mine între făpturile Tale şi să înalţe însemnele victoriei Tale în ţinutul Tău.

Tu ai puterea de face ceea ce Îţi place. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app