Currently reading prayer in Română. Return to English.

Slavă ţie, o, Doamne, Dumnezeul meu!

Acestea sunt zilele în care Tu le-ai poruncit tuturor oamenilor să respecte postul, ca prin el să-şi poată purifica sufletele şi să se elibereze de orice ataşament faţă de oricine în afară de Tine şi ca din inimile lor să se poată înălţa ceea ce este demn de curtea maiestăţii Tale şi se cuvine sălaşului revelaţiei unicităţii Tale. Îngăduie, o, Domnul meu, ca acest post să poată deveni un râu cu ape dătătoare de viaţă şi să dăruiască virtutea cu care l-ai înzestrat. Curăţă prin el inimile slujitorilor Tăi pe care relele lumii nu au reuşit să-i împiedice de a se întoarce spre Numele Tău atotslăvit şi care nu au fost mişcaţi de zgomotul şi tumultul făcut de cei care au repudiat semnele Tale cele mai strălucitoare, ce au însoţit venirea Manifestării Tale, pe Care ai investit-o cu suveranitatea Ta, cu puterea Ta, cu maiestatea şi slava Ta. Aceştia sunt slujitorii care, de îndată ce chemarea Ta i-a ajuns, s-au grăbit înspre milostivirea Ta şi n-au fost îndepărtaţi de la Tine de către schimbările şi întâmplările acestei lumi, sau de oricare dintre limitările omeneşti.

Eu sunt acela, o, Dumnezeul meu, care mărturiseşte unitatea Ta, care adevereşte unicitatea Ta, care se înclină cu smerenie înaintea revelaţiilor maiestăţii Tale, care recunoaşte, cu chipul plecat, splendorile luminii gloriei Tale transcendente. Am crezut în Tine după ce Tu mi-ai îngăduit să cunosc Sinele Tău, pe care l-ai revelat ochilor oamenilor prin puterea suveranităţii şi tăriei Tale. Către El m-am întors, pe de-a întregul detaşat de toate lucrurile şi ţinându-mă strâns de funia darurilor şi favorurilor Tale. Am îmbrăţişat adevărul Său şi adevărul tuturor legilor şi orânduirilor minunate care au fost pogorâte asupra Lui. Am postit din iubire pentru Tine şi ca urmare a poruncii Tale şi mi-am întrerupt postul cu lauda Ta pe buze şi potrivit bunului Tău plac. Nu îngădui, o, Domnul meu, să fiu socotit printre cei care au postit în timpul zilei, care noaptea s-au înclinat înaintea feţei Tale şi care au repudiat adevărul Tău, au tăgăduit semnele Tale, au negat mărturia Ta şi au pervertit rostirile Tale.

Deschide, o, Stăpânul meu, ochii mei şi ochii tuturor celor care Te-au căutat, ca să Te putem recunoaşte cu proprii Tăi ochi. Aceasta este porunca ce ne-ai dat-o în Cartea trimisă, de Tine, Celui pe care L-ai numit prin voinţa Ta, pe care L-ai ales prin bunăvoinţa Ta situată deasupra tuturor făpturilor Tale, pe care ţi-a plăcut să-L investeşti cu suveranitatea Ta, şi Căruia i-ai acordat favoruri deosebite şi i-ai încredinţat mesajul Tău pentru oameni. Lăudat fii Tu, de aceea, o, Dumnezeul meu, întrucât ne-ai permis cu bunăvoinţa Ta plină de har să-L recunoaştem şi să adeverim tot ceea ce a fost pogorât asupra Lui şi ne-ai conferit onoarea de a ajunge în prezenţa Celui pe care L-ai făgăduit în Cartea şi în Tabletele Tale.

Tu mă vezi, o, Dumnezeul meu, cu chipul întors spre Tine, ţinându-mă strâns de funia providenţei şi generozităţii Tale pline de har şi agăţându-mă de poala blândelor Tale milostiviri şi generoaselor Tale favoruri. Nu-mi spulbera, Te implor, speranţele de a atinge ceea ce ai poruncit pentru slujitorii Tăi care s-au îndreptat spre hotarele curţii Tale şi sanctuarul prezenţei Tale, şi au respectat postul din iubire pentru Tine. Mărturisesc, o, Dumnezeul meu, că tot ceea ce purcede de la mine nu este demn de suveranitatea Ta şi nu se potriveşte maiestăţii Tale. Şi totuşi Te implor întru Numele Tău prin care Te-ai făcut cunoscut, în slava celor mai admirabile titluri ale Tale, către toate lucrurile create, în această Revelaţie prin care, prin Numele Tău cel mai strălucitor, Tu ţi-ai manifestat frumuseţea, să-mi dai să beau din vinul milostivirii Tale şi băutura curată a favorii Tale, care au izvorât din mâna dreaptă a voinţei Tale, pentru ca astfel să-mi pot aţinti privirea asupra Ta şi să fiu atât de detaşat de orice nu eşti Tu, încât lumea şi tot ce a fost creat în ea să apară înaintea mea ca o zi trecătoare pe care nici n-ai găsit de cuviinţă s-o creezi.

Mai mult, Te implor, o, Dumnezeul meu, să reverşi, din cerul voinţei Tale şi norii milostivirii Tale, ceea ce ne va curăţa de mirosurile urâte ale greşelilor, o, Tu ce Te-ai numit pe Tine Însuţi Dumnezeul Milostivirii! Tu eşti, cu adevărat, Cel Preaputernic, Cel Atotslăvit, Cel Binefăcător.

Nu-l alunga, o, Domnul meu, pe cel care s-a întors spre Tine şi nu îngădui ca cel care s-a apropiat de Tine să fie îndepărtat de curtea Ta. Nu spulbera speranţele celui ce şi-a întins mâinile pline de dorinţă pentru a căuta harul şi favorurile Tale şi nu-i lipsi pe slujitorii Tăi sinceri de minunile blândelor Tale milostiviri şi bunătăţii Tale duioase. Iertător şi Preamărinimos eşti Tu, o, Domnul meu! Putere ai Tu să faci ceea ce Îţi place. Orice altceva în afară de Tine este lipsit de putere înaintea revelaţiilor tăriei Tale, este pierdut în faţa dovezilor bogăţiei Tale, este precum nimicul faţă de manifestările suveranităţii Tale transcendente, şi sunt lipsite de orice tărie când se află faţă în faţă cu semnele şi dovezile puterii Tale. Ce refugiu există în afară de Tine, o, Domnul meu, către care pot să fug şi unde se află un liman către care să mă pot grăbi? Puterea tăriei Tale îmi stă mărturie! Nu există nici un protector în afară de Tine, nici un loc către care să fug în afară de Tine, nici un refugiu pe care să-l caut în afară de Tine. Fă, o, Domnul meu, să gust dulceaţa divină a pomenirii şi laudei Tale. Jur pe tăria Ta! Oricine gustă din ea se va elibera de orice ataşament faţă de lume şi tot ce se află în ea, şi-şi va întoarce faţa spre Tine, curăţat de pomenirea oricui altcuiva în afară de Tine.

Inspiră-mi atunci sufletul, o, Dumnezeul meu, cu pomenirea Ta minunată, ca să pot slăvi numele Tău. Nu mă socoti printre cei care Îţi citesc cuvintele dar dau greş în a găsi darul ascuns care, aşa cum a fost poruncit de Tine, este cuprins în ele şi care înviorează sufletele făpturilor Tale şi inimile slujitorilor Tăi. Fă, o, Domnul meu, să fiu socotit printre cei care au fost atât de răscoliţi de dulcile miresme ce au adiat în zilele Tale, încât şi-au dat viaţa pentru Tine şi s-au grăbit spre locul morţii lor în năzuinţa de a privi frumuseţea Ta şi în dorul lor de a ajunge în prezenţa Ta. Şi de-ar fi ca cineva să le spună în drumul lor: „Încotro mergeţi?” ei ar spune: „Către Dumnezeu, Cel Atotstăpânitor, Ajutorul în Primejdie, Cel de Sine Stătător!”

Încălcările făptuite de cei care s-au întors de la Tine şi s-au semeţit înaintea Ta n-au reuşit să-i împiedice de a Te iubi, de a-şi întoarce feţele spre Tine, şi de a se îndrepta înspre milostivirea Ta. Aceştia sunt cei care sunt binecuvântaţi de Adunarea din înalturi, care sunt slăviţi de locuitorii Cetăţilor nepieritoare, şi dincolo de ei de cei pe ale căror frunţi pana Ta cea înălţată a scris: „Aceştia, sunt poporul lui Bahá. Prin ei au fost răpândite splendorile luminii călăuzirii.” Astfel a fost orânduit, la porunca Ta şi prin voinţa Ta, în Tableta poruncii Tale irevocabile.

Proclamă, aşadar, o, Dumnezeul meu, măreţia lor şi măreţia celor care, trăind sau după moarte, s-au rotit în jurul lor. Dă lor ceea ce ai hărăzit celor drepţi din mijlocul făpturilor Tale. Tu ai puterea de a face toate lucrurile. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Cel Atotputernic, Ajutorul în Primejdie, Cel Tare, Cel Preamărinimos.

Nu sfârşi posturile noastre prin acest post, o, Domnul meu, nici legămintele pe care le-ai făcut, prin acest legământ. Acceptă ceea ce am făcut din iubire pentru Tine şi de dragul plăcerii Tale, şi tot ceea ce am lăsat nefăcut ca urmare a supunerii faţă de dorinţele noastre rele şi corupte. Îngăduie-ne, atunci, să ne ţinem strâns de iubirea Ta şi de bunul Tău plac şi apără-ne de răul celor care Te-au tăgăduit şi au repudiat semnele Tale preastrălucitoare. Tu eşti, cu adevărat, Stăpânul acestei lumi şi a celei ce va să vie. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Cel Slăvit, Cel Preaînalt.

Preamăreşte Tu, o, Doamne Dumnezeul meu, pe Cel care este Punctul Primordial, Taina Divină, Esenţa Nevăzută, Aurora Divinităţii şi Manifestarea Stăpânirii Tale, prin Care toată cunoaşterea trecutului şi toată cunoaşterea viitorului au fost făcute cunoscute, prin Care perlele înţelepciunii Tale ascunse au fost descoperite şi misterul numelui Tău preţuit a fost dezvăluit, Cel pe care L-ai numit ca vestitorul Celui prin care literele „F” şi „I” au fost alăturate şi unite, prin Care maiestatea Ta, suveranitatea şi tăria Ta au fost cunoscute, prin care cuvintele Tale au fost pogorâte şi legile Tale arătate cu limpezime, şi semnele Tale răspândite, şi Cuvântul Tău întemeiat, prin Care inimile aleşilor Tăi au fost dezvăluite, şi toţi cei din ceruri şi toţi cei de pe pământ au fost adunaţi laolaltă, pe Care Tu l-ai numit ‘Alí-Muhammad în împărăţia numelor Tale, şi Spiritul Spiritelor în Tabletele poruncii Tale irevocabile, pe Care l-ai investit cu propriul Tău titlu, către al Cărui nume toate celelalte nume au fost făcute să revină la porunca Ta şi prin puterea tăriei Tale, şi în Care ai făcut toate atributele şi titlurile Tale să atingă împlinirea lor finală. Lui îi aparţin, de asemenea, acele nume ce stau ascunse în tabernacolurile Tale imaculate, în lumea Ta nevăzută şi în cetăţile Tale sfinte.

Mai mult, preamăreşte-i Tu pe cei care au crezut în El şi în semnele Sale şi s-au întors către El, dintre cei care au adeverit unitatea Ta în Manifestarea Sa Ulterioară, o Manifestare pe care a pomenit-o în Tabletele Sale, şi în Cărţile Sale, şi în Scripturile Sale, şi în toate versetele minunate şi rostirile asemenea nestematelor ce s-au pogorât asupra Sa. Aceasta este aceeaşi Manifestare al Cărei legământ Tu i-ai poruncit să-l întemeieze înainte de a fi întemeiat propriul Său legământ. El este Cel a cărei laudă a celebrat-o Bayánul. În El excelenţa Sa a fost preamărită şi adevărul Său întemeiat, suveranitatea Sa proclamată şi Cauza Sa desăvârşită. Binecuvântat este omul care s-a întors către El şi a îndeplinit lucrurile pe care El le-a poruncit, o, Tu care eşti Stăpânul lumilor şi Dorinţa tuturor celor care Te-au cunoscut!

Lăudat fii Tu, o, Dumnezeul meu, întrucât Tu ne-ai ajutat să-L recunoaştem şi să-L iubim. De aceea, Te implor, prin El şi prin Cei care sunt Aurorele Divinităţii Tale şi Manifestările Stăpânirii Tale, şi Comorile Revelaţiei Tale, şi Tezaurele inspiraţiei Tale, să ne îngădui să-L slujim şi să ne supunem Lui, şi acordă-ne puterea să devenim ajutoare ale Cauzei Sale şi să-i risipim pe vrăjmaşii Săi. Tu ai puterea de a face tot ceea ce îţi place. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Cel Tare, Cel Atotslăvit, Cel al Cărui ajutor este căutat de toţi oamenii!

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app