Currently reading prayer in Română. Return to Português.

Preamărit fie Numele Tău, o, Doamne, Dumnezeul meu! Tu eşti Cel venerat de tot ce există şi care nu venerează pe nimeni; Tu eşti Domnul tuturor lucrurilor şi vasalul nimănui, Cel ce cunoaşte toate lucrurile şi e tuturor necunoscut. Tu ai dorit să Te faci cunoscut oamenilor şi de aceea printr-un cuvânt rostit de Tine, ai creat lumea şi ai zidit universul. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Ziditorul, Creatorul, Cel Atotputernic, Cel plin de Tărie.

Te implor, prin acest cuvânt însuşi care a strălucit la orizontul voinţei Tale, să-mi îngădui să mă adap la izvoarele dătătoare de viaţă cu care ai însufleţit inimile aleşilor Tăi şi ai animat sufletele celor care Te iubesc, ca să pot, în orice moment şi în toate condiţiile, să-mi întorc faţa complet spre Tine.

Tu eşti Dumnezeul puterii, al gloriei şi al dărniciei. Nu există alt Dumnezeu afară de Tine, Cârmuitorul Suprem, Cel Atotslăvit, Cel Atotştiutor.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app