În numele Domnului, Cel Străvechi, Cel Măreţ.
Într-adevăr, inimile celor sinceri se mistuie în focul despărţirii: Unde este lumina strălucitoare a chipului Tău, o, Preaiubit al lumilor toate?
Cei apropiaţi Ţie au fost părăsiţi în bezna disperării: Unde sunt zorile luminoase ale reuniunii cu Tine, o, Dorinţă a lumilor toate?
Trupurile aleşilor Tăi zac în chinuri pe nisipuri îndepărtate: Unde este oceanul prezenţei Tale, o, Desfătare a lumilor toate?
Mâini rugătoare se ridică spre cerul bunăvoinţei şi mărinimiei Tale: Unde sunt ploile darurilor Tale, o, Tu, Cel ce răspunzi lumilor toate?
Tirania necredinţei s-a întins peste fiece suflet: Unde este puterea de neînvins a condeiului Tău rânduitor, o, Tu, Biruitor al lumilor toate?
Câinii latră fără oprelişti în toate părţile pământului: Unde este leul din codrii stăpânirii Tale, o, Tu, Pedepsitor al lumilor toate?
Frigul a cuprins întreaga omenire: Unde este căldura iubirii Tale, o, Flacără a lumilor toate?
Dezastrul a ajuns la culme: Unde sunt semnele ajutorului Tău, o, Salvator al lumilor toate?
Atâtea popoare s-au cufundat în întuneric: Unde e sclipirea măreţiei Tale, o, Străluminare a lumilor toate?
Oamenii se privesc unul pe altul cu ură: Unde sunt săbiile răzbunării Tale, o, Tu, Cel ce zdrobeşte lumile toate?
Înjosirea cunoaşte cel mai adânc abis: Unde sunt simbolurile slavei Tale, o, Tu, Slavă a lumilor toate?
Nefericirea cruntă l-a lovit pe cel ce-ţi dezvăluie Numele de Atoateiertător: Unde este bucuria din zorii Revelaţiei Tale, o, Încântare a lumilor toate?
Suferinţa s-a înstăpânit peste toate neamurile pământului: Unde sunt înscrisurile fericirii Tale, o, Bucurie a lumilor toate?
Vezi Locul unde au răsărit semnele Tale acoperit de giulgiul răului: Unde este braţul forţei Tale, o, Putere a lumilor toate?
Setea pentru suferinţă a distrus întreaga omenire: Unde este râul bunătăţii Tale, o, Îndurare a lumilor toate?
Omenirea întreagă se zbate în ghearele lăcomiei: Unde sunt întrupările detaşării de cele lumeşti, o, Stăpân al lumilor toate?
Îl vezi pe Cel Năpăstuit singur în exil: Unde sunt gazdele raiului Poruncii Tale, o, Stăpânitor al lumilor toate?
Am fost părăsit pe meleaguri străine: Unde sunt dovezile fiedelităţii Tale, o, Tu, Cel în care cred lumile toate?
Chinurile morţii au cuprins întreaga omenire: Unde sunt valurile oceanului Tău de viaţă veşnică, o, Însufleţire a lumilor toate?
Satan şi-a trimis şoaptele în urechea fiecărui muritor: Unde este meteorul focului Tău, o, Lumină a universului?
Beţia patimilor a întinat omenirea aproape întreagă: Unde sunt zorile purităţii, o, Tu, Cel dorit de lumile toate?
Îl vezi pe Cel Năpăstuit în lanţurile tiraniei printre sirieni: Unde este raza răsăritului Tău, o, Lumină a universului?
Mă vezi cu glasul pecetluit: Cum se vor mai naşte acum cântările Tale, o, Privighetoare a lumilor toate?
Atât de mulţi oameni sunt pradă viselor şi închipuirilor deşarte: Unde sunt dovezile Tale de certitudine, o, Chezăşie a lumilor toate?
Bahá se îneacă în valurile suferinţei: Unde este Arca mântuirii Tale, o, Salvator al lumilor toate?
Vezi răsăritul rostirii Tale în întunericul firii: Unde este soarele din cerul bunăvoinţei Tale, o, Luminator al universului?
Luminile adevărului şi ale purităţii, ale credinţei şi onoarei au fost stinse: Unde sunt semnele mâniei Tale răzbunătoare, o, Tu, Cel ce mişti lumile toate?
Vezi vreun om care s-a luptat cu Tine cugetând la ce I s-a întâmplat pe cărarea iubirii Tale? Pana îmi seacă acum, o, Preaiubit al lumilor toate.
Ramurile lotusului Divin sunt rupte de valurile neiertătoare ale sorţii: Unde este flamura ajutorului Tău, o, Apărător al lumilor toate?
Chipul acesta se ascunde în pulberea batjocurii: Unde este adierea milei Tale, o, Iertare a lumilor toate?
Veşmântul cucerniciei e întinat de înşelăciune: Unde este mantia sfinţeniei Tale, o, Podoabă a lumilor toate?
Marea cea mare a harului a împietrit de urzelile oamenilor: Unde sunt valurile preaplinului Tău, o, Dorinţă a lumilor toate?
Poarta spre prezenţa divină s-a închis din cauza duşmanilor Tăi necruţători: Unde este cheia darurilor Tale, o, Deschizător al lumilor toate?
Vânturile otrăvitoare ale răzvrătirii au îngălbenit frunzele: Unde este ploaia torenţială din norii bunătăţii Tale, o, Dăruitor al lumilor toate?
Universul a fost întunecat de noroiul păcatului: Unde e adierea iertărilor Tale, ale Tale, Care ierţi lumile toate?
Acest Tânăr e singur în pustiu: Unde e ploaia Harului Tău ceresc, o, Dăruitor al lumilor?
O, Pană Preaînaltă, din împărăţia cea veşnică ţi-am auzit sfioasa chemare: Pleacă-ţi urechea la ce rosteşte Glasul Măririi, o, Năpăstuit al lumilor toate!
De nu s-ar fi dat frigul, cum ar mai răzbi căldura vorbelor Tale, o, Tălmăcitor al lumilor toate?
De n-ar fi fost suferinţele crunte, cum ar mai străluci soarele răbdării Tale, o, Lumină a universului?
Nu jelui din cauza răului. Tu ai fost făcut să înduri şi să rabzi, o, Răbdare a lumilor toate.
Ce minunată a fost răsărirea Ta la orizontul Legământului printre atâţia aducători de răzvrătire şi dorul Tău de Dumnezeu, o, Iubire a lumilor toate.
Tu ai purtat flamura neatârnării pe culmea cea mai înaltă, iar fluviul preaplinului a renăscut, o, Încântare a lumilor toate.
Prin singurătatea Ta a strălucit Soarele Unităţii, iar prin surghiunirea Ta, S-a împodobit ţara comuniunii. Fii dar răbdător, o, Exilat al lumilor toate.
Din umilinţă am făcut veşmânt al măririi, iar din suferinţă, podoabă a templului Tău, o, Mândrie a lumilor toate.
Tu vezi cum inimile s-au umplut de ură, dar Îţi este scris să ierţi; căci Tu eşti Cel care ascunde păcatele lumii.
Când sabia te ameninţă, mergi mai departe! Când săgeţile se reped asupra-ţi, grăbeşte înainte! O, Jertfă a lumilor toate.
Tu te jeluieşti oare sau eu ar trebui să plâng? Mai degrabă aş deplânge nimicnicia vrăjmaşilor Tăi, Căci Tu eşti Cel pe care universul îl plânge.
Cu adevărat am auzit chemarea Ta, Cel Atotslăvit şi Mult Iubit, iar acum chipul Slavei se mistuie în flăcările suferinţei şi în focul strălucitorului Tău cuvânt, căci iată-L cum s-a îndreptat spre locul jertfei cu credinţă, dornic să-ţi împlinească voia, căci Tu eşti Rânduitorul lumilor toate.
O, ‘Alí-Akbar, mulţumeşte Domnului tău pentru această Tabletă, din care adie parfumul umilinţei Mele, căci prin ea cunoşti ceea ce Ne-a adus pe calea Domnului, a Celui Adorat de lumile toate.
Şi dacă toţi slujitorii noştri vor citi şi vor medita la toate acestea, în vinele lor se va aprinde un rug ce pune în flăcări lumile toate.