Slavă Ţie, o, Dumnezeul meu! Te implor întru numele Tău, Cel Preamilostiv, să-i ocroteşti pe slujitorii şi slujitoarele Tale atunci când furtunile încercărilor vor trece peste ei şi nenumăratele Tale încercări îi vor asalta. Îngăduie-le atunci, o, Dumnezeul meu, să caute refugiu în fortăreaţa iubirii şi revelaţiei Tale, astfel încât nici duşmanii Tăi şi nici răufăcătorii dintre slujitorii Tăi care au încălcat Legământul şi Testamentul Tău şi s-au întors cu dispreţ de la Aurora Esenţei Tale şi Cel care a dezvăluit slava Ta, să nu poată birui înaintea lor.

Ei înşişi, o, Domnul meu, au aşteptat la uşa bunăvoinţei Tale. Deschide-o înaintea feţelor lor, cu cheile favorurilor Tale pline de mărinimie. Tu ai puterea de a face ceea ce doreşti şi de a porunci ceea ce Îţi place. Aceştia sunt cei, o, Stăpânul meu, care şi-au întors feţele spre Tine şi s-au îndreptat spre sălaşul Tău. De aceea, fă cu ei ceea ce se cuvine milostivirii Tale, care a întrecut lumile.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
translations
Currently reading prayer in Română.
This prayer is also available in:
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app