El este Cel Darnic, Cel Generos!

Lăudat fie Dumnezeu, Cel Străvechi, Cel Veşnic Statornic, Cel Neschimbător, Cel Etern! Cel ce prin Propria Sa Fiinţă a adus mărturie că El este cu adevărat Cel Unic, Cel Singur, Cel Neconstrâns, Cel Preaslăvit. Stăm mărturie căci cu adevărat nu există alt Dumnezeu afară de El, recunoaştem unicitatea Lui şi adeverim că este Unul Singur. El a sălăşluit dintotdeauna în înălţimi de neatins, pe piscurile slavei Sale, departe de orice amintire decât a Sa, dincolo de orice descriere decât a Lui Însuşi.

Şi când El a dorit să-şi arate harul şi bunăvoinţa faţă oameni şi să aşeze ordinea în lume, a revelat porunci şi a creat legi; între acestea a stabilit legea căsătoriei, făcând din ea o fortăreaţă a bunăstării şi salvării, şi ne-a prescris-o în Cartea Sa Cea Mai Sfântă ce a fost trimisă din raiul sfinţeniei. El spune, preamărită fie slava Sa: „Căsătoriţi-vă, o, oameni, ca dintre voi să apară acela care îşi va aminti de Mine printre slujitorii Mei; aceasta este una din poruncile Mele către voi; supuneţi-vă ei şi priviţi-o ca pe un ajutor pentru voi înşivă”.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app