O, Doamne, Dumnezeul meu! Umple pentru mine cupa detaşării de toate lucrurile, şi în adunarea splendorilor şi darurilor Tale, bucură-mă cu vinul iubirii Tale. Eliberează-mă de asalturile patimii şi dorinţei, scutură-mă de cătuşele acestei lumi pământene, atrage-mă în extaz către tărâmul Tău ceresc şi înviorează-mă între slujitoarele Tale cu adierile sfinţeniei Tale.

O, Doamne, luminează-mi faţa cu luminile darurilor Tale, luminează-mi ochii lăsându-i să privească semnele tăriei Tale atotcuceritoare; desfată-mi inima cu gloria cunoaşterii Tale ce cuprinde toate lucrurile, bucură-mi sufletul cu veştile Tale însufleţitoare de mare bucurie, o, Tu Rege al acestei lumi şi al Împărăţiei de sus, o, Tu Domn al stăpânirii şi tăriei, ca să pot răspândi în depărtare semnele şi dovezile Tale şi să proclam Cauza Ta şi să promovez Învăţăturile Tale şi să slujesc Legea Ta şi să preamăresc Cuvântul Tău.

Tu eşti, cu adevărat, Cel Puternic, Cel Veşnic Dăruitor, Cel Omnipotent.

‘Abdu’l-Bahá

Bahá’í Prayers
Get the app
share prayer
Share on Facebook
Tweet
Bahá’í Prayers
Get the app