Lăudat fie numele Tău, o, Dumnezeul meu! Te implor, pe miresmele veşmântului harului Tău, care la porunca Ta şi ca urmare a dorinţei Tale au fost răspândite prin întreaga creaţie, şi întru Luceafărul voinţei Tale care a luminat cu strălucire, prin puterea tăriei şi suveranităţii Tale, deasupra orizontului milostivirii Tale să ştergi din inima mea toate închipuirile trândave şi plăsmuirile deşarte, astfel încât cu toată afecţiunea mea să mă pot întoarce spre Tine, o, Tu Domnul întregii omeniri!

Eu sunt slujitorul Tău şi fiul slujitorului Tău, o, Dumnezeul meu! M-am agăţat de cârma harului Tău şi de funia blândei Tale milostiviri. Orânduieşte pentru mine lucrurile bune ce sunt ale Tale şi hrăneşte-mă la Masa Ta pe care ai pogorât-o din norii dărniciei Tale şi cerul favorii Tale.

Tu eşti, cu adevărat, Domnul lumilor şi Dumnezeul tuturor celor ce sunt în cer şi al tuturor celor de pe pământ.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app