Currently reading prayer in Română. Return to Español.

O, Tu Cel ce Dăruieşti! Tu ai suflat asupra prietenilor din vest dulcile miresme ale Sfântului Spirit şi cu lumina divinei călăuziri ai luminat cerul occidentului. Tu i-ai făcut pe cei ce odată au stat departe să se apropie de Tine; Tu i-ai preschimbat pe străini în prieteni iubitori; Tu i-ai trezit pe cei care dormeau; Tu i-ai făcut pe cei nesocotiţi să ia aminte.

O, Tu Cel ce Dăruieşti! Ajută-i pe aceşti nobili prieteni să câştige bunul Tău plac şi fă-i să dorească binele atât pentru prieteni cât şi pentru străini. Hărăzeşte-le existenţa ce va domni veşnic; dă-le o porţie a harului Tău ceresc; fă-i să fie adevăraţi bahá’í, ai lui Dumnezeu cu sinceritate; apără-i de asemănări superficiale şi întăreşte-i cu statornicie în adevăr. Fă-i semne şi mărturii ale Împărăţiei, stele luminoase deasupra orizontului acestei vieţi pământeşti. Fă-i să fie mângâierea şi alinarea omenirii şi slujitori pentru pacea lumii. Înflăcărează-i cu focul sfatului Tău şi îngăduie ca toţi să poată merge pe calea poruncilor Tale.

O, Tu Cel ce Dăruieşti! Cea mai dragă dorinţă a acestui slujitor la Pragul Tău este de a vedea cum prietenii din Răsărit şi din Apus se îmbrăţişează între ei, cum toate fiinţele din această lume, în perfectă bunătate, sunt ca membrii unei comunităţi, ca picăturile unui ocean, ca frunzele unui pom şi ca razele unui soare.

Tu eşti cu adevărat Cel Tare, Cel Atotştiutor, Cel Preaputernic şi Cel Atotvăzător.

‘Abdu’l-Bahá

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
translations
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app