Lăudat şi slăvit eşti Tu, O, Doamne Dumnezeul meu! Cum aş putea vorbi eu de Tine când sunt sigur că nici o făptură oricât de mare ar fi înţelepciunea ei, nu-Ţi poate preamări Numele aşa cum se cuvine; şi nici pasărea inimii omeneşti, oricât de mare i-ar fi dorul, nu poate nădăjdui să se înalţe în cerul maiestăţii şi cunoaşterii Tale.

Dacă Te-aş defini, O, Dumnezeul meu, ca pe Cel Atotpătrunzător, trebuie să admit că Acei ce sunt cea mai înaltă întruchipare a percepţiei au fost creaţi prin porunca Ta. Şi dacă Te slăvesc ca pe Cel Înţelept, sunt de asemenea silit să recunosc că Izvoarele Înţelepciunii au fost aduse la existenţă prin acţiunea voinţei Tale. Şi dacă proclam că Tu eşti Cel Incomparabil, descopăr foarte curând că Cei ce sunt însăşi esenţa unicităţii au fost trimişi în lume de Tine şi sunt doar mărturii ale operei Tale. Şi dacă Te preamăresc ca pe Cel Atotştiutor, trebuie să recunosc că Cei ce sunt Chintesenţa cunoaşterii sunt doar creaţia şi instrumentul Scopului Tău.

Înălţat, Preaînălţat eşti Tu deasupra strădaniilor muritorilor de a descoperi tainele Tale, de a descrie slava Ta sau de a se referi doar la natura Esenţei Tale. Căci oricare ar fi rezultatul unor astfel de strădanii, ei nu pot nădăjdui niciodată să depăşească limitele impuse făpturilor Tale deoarece aceste eforturi sunt acţionate de porunca Ta şi au apărut din inspiraţia Ta. Sentimentele cele mai înălţătoare pe care le pot exprima cei mai sfinţi dintre sfinţi spre lauda Ta şi înţelepciunea cea mai profundă pe care o pot exprima cei mai mari erudiţi în încercarea de a-Ţi înţelege natura, toate rotesc în jurul acelui centru care e întru totul supus suveranităţii Tale, care adoră frumuseţea Ta şi este pus în mişcare de Pana Ta.

Fereşte-mă, O, Doamne, să rostesc cuvinte care în mod necesar implică existenţa unei legături directe între Pana Revelaţiei Tale şi esenţa tuturor lucrurilor create. Departe şi mult deasupra închipuirii unei astfel de relaţii se află cei ce sunt legaţi de Tine! Orice comparaţie şi similitudine sunt neputincioase în faţa Pomului Revelaţiei Tale şi orice cale spre înţelegerea Manifestării Eului Tău şi a Aurorei Frumuseţii Tale este închisă.

Departe, departe de slava Ta fie tot ce muritorul poate spune despre Tine sau Îţi poate atribui, sau laudele cu care Te poate preamări! Oricare ar fi obligaţia pe care ai prescris-o slujitorilor Tăi de a-ţi preamări maiestatea şi gloria este doar un semn al harului Tău pe care l-ai acordat lor ca să se poată înălţa până la treapta conferită fiinţei lor lăuntrice, treapta cunoaşterii propriului lor eu.

Nimeni, în afară de Tine, n-a fost vreodată în stare să înţeleagă taina Ta sau să slăvească aşa cum se cuvine măreţia Ta. De nepătruns şi mult deasupra elogiilor oamenilor vei rămâne în veci. Nu există alt Dumnezeu în afară de Tine, Cel Inaccesibil, Cel Omnipotent, Cel Atotştiutor, Sfântul Sfinţilor.

Bahá’u’lláh

App icon
Bahá’í Prayers
Get the app
font
size
a
theme
Day
Night
font
Sans
Serif
share prayer
translations
Currently reading prayer in Română.
This prayer is also available in:
App icon
Bahá’í Prayers
Get the app