Preamărit fie numele Tău, o, Doamne Dumnezeul meu! Nu ştiu ce fel de apă este cea cu care m-ai creat, nici ce fel de foc ai aprins în mine, nici din ce fel de lut m-ai plămădit. Neliniştea fiecărei mări a fost potolită, dar nu şi neliniştea acestui Ocean ce se mişcă la porunca vânturilor Voinţei Tale. Flacăra fiecărui foc a fost stinsă, în afară de Flacăra pe care mâinile atotputerniciei Tale au aprins-o şi a cărei strălucire ai răspândit-o, prin puterea numelui Tău, înaintea tuturor celor ce se află în cerul Tău şi a tuturor celor ce se află pe pământul Tău. Pe măsură ce suferinţele se adâncesc, ea devine tot mai fierbinte.
Priveşte atunci, o, Dumnezeul meu, cum lumina Ta a fost înconjurată de vânturile neiertătoare ale poruncii Tale, cum furtunile ce s-au abătut asupra ei din toate părţile i-au înteţit strălucirea şi i-au sporit splendoarea.
Pentru toate acestea Tu să fii lăudat.
Te implor, întru Numele Tău Cel Mai Mare şi întru străvechea Ta suveranitate, să-i priveşti pe cei iubiţi de Tine, ale căror inimi au fost greu încercate din pricina suferinţelor ce L-au atins pe Cel Care este Manifestarea Propriului Tău Sine. Tu ai puterea de a face ceea ce Îţi este pe plac. Tu eşti, cu adevărat, Cel Atotştiutor, Cel Atotînţelept.